#100lettersfromRalu * Nu traim ce trebuie! Day 69! 69th letter!

Mi-ar placea sa nu traiesc in lumea asta. Mi-ar placea sa ma intorc in trecut, acum multi ani si sa raman acolo.

In trecutul in care societatea nu ne va fi invatat sa fim duri si in care viata nu ne va fi fost f****a de unii si de altii. In societatea in care femeia era femeie si avea voie sa simta si sa spuna ce simte.

Imi aduc aminte de primii baieti importanti din adolescenta. Primul mi-a cerut prietenia cu un biletel pe care chiar asta scria : „vrei sa fii prietena mea?”. Va aud spunand „ce pampalau!”. Doar ca „pampalaul” era real, ma cauta si facea tot posibilul sa ma intalneasca. Da, carcotasilor, eram mici. Si? Interesul era exprimat, nimanui nu ii era frica de refuz si nimeni nu ocolea nimic de teama sa nu para slab sau mai „cumva”. Daca iti placea cineva, afla si ea. Nu trebuia sa faca permutari de n luate cate k si regula de doispe simpla (ok, am inventat asta, ca mi se pare mai dramatic) ca sa afle ca ti-ar placea sa faceti chestii impreuna. Unul, pana a ajuns sa ma sarute, m-a tinut de mana vreo doua zile. Credeti ca l-a deranjat sau ca a avut impresia ca ma las greu? Nu. Inainte de societatea asta bazata doar pe cariera si sex fara obligatii, contractual eventual, ca doar „respiram” 50 Shades de vreo 2 ani, oamenii simteau. Si faceau. Si le facea si placere.

IMG-20170404-WA0000

Acum e altceva.

Acum, nene, stai asa ca nu e asa!

Hai sa povestim in online. Mult si bine. Sa ne dam asa cam 1000 de mesaje pe zi, poate schimbam si cateva poze, dar doar cand avem chef. Cand nu avem, aruncam in fata cariera si ne prefacem ocupati, ca si cum daca ne-am opri 30 de secunde sa spunem ceva s-ar prabusi imperiul sefului si ar pica din picioare statuia pe care o avem construita in fata firmei. Si cand terminam cu mesajele, ca e seara si se termina si programul la corporatie, poate avem si treaba sau ne doare capul. Asta nu mai e de mult o replica pentru noptile in care nu avem chef de sex, e replica universal valabila pentru orice. N-ai chef sa tastezi, ca te dor degetele, vorba aceea, doar ai atins norma de mesaje azi, ii spui ca esti obosit si ca ai avut o zi proasta.

Si fraiera, te intelege. Ca tu muncesti mult. Si esti foarte ocupat. Si asteapta ca proasta sa dai tu un semn. Nu da ea, ca am stabilit deja ca e proasta. Ea e o femeie independenta, cica. Stiti, din aia care se duce singura, cu masina, la intalnire, pentru ca poate si pentru ca si are cu ce. Si nu vrea sa dea impresia ca e slaba. Ea e asa o combinatie intre Superman si Gigi Muschi, care face de toate si poate mult. Si nu are voie sa spuna ce simte, ca il sperie pe fraier. Ca daca ea ii spune ca il place, el isi face instant cel putin 3 filme in care se simte legat pe viata de ea. Si nu vrea asta. Ca au mai fost cateva inaintea ei care au vrut acelasi lucru si nu le-a iesit. Si cum, la naiba, toate femeile sunt trase la indigo, automat toate sunt la fel, vor acelasi lucru si se lipesc precum timbrul de scrisoare de om. Cateodata poate i-ar fi drag de ea si ar arunca asa doua-trei cuvinte intr-o conversatie. Online, evident, ca am stabilit ca asta e relatia prezentului.

Si ce credeti? Fraiera poate chiar le crede si na, are impresia ca totusi omul e om si are si el sentimente si sentimentele astea sunt mai puternice decat toate fricile pe care le cara in spate de ani de zile. Si are curaj, mare curaj, sa zica si ea ceva in acelasi sens. Si se intampla cel putin Apocalipsa, Sfarsitul Universului si vreun tsunami, ca sa fie decorul complet, in mintea lui. Gata! Aia e! E momentul in care este necesara o disparitie ca in Lost (nu la Loft), ca sa inteleaga femeia care e limita.

Altfel, nu mai exista femei normale si nu mai exista barbati normali. Ba exista, doar ca sunt ocupati sa gandeasca prea mult si sa-si faca scenarii, mai ceva ca James Cameron, inainte sa spuna „vreau sa te vad”. Fata in fata, real, sincer si fara frica. Asta nu inseamna ca el trebuie sa vina cu inelul si nu anuleaza berea cu baietii.

Poate ar fi bine ca, din cand in cand, sa ne intoarcem in realitate, sa tragem aer in piept si sa facem ce simtim.

Si sa fie real …

Cu drag,

Ra Lu ❤

 

Publicat de

File de viata! Povesti despre oameni reali! Iubiri impartasite! Sau nu! Lectii! Asumari! Prin viata noastra trec oameni! Unii raman, altii nu! Cei care raman sunt aici! Si tot aici sunt, mai ales, cei care nu raman! Keep it real, babe! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.