#100lettersfromRaLu * Cine nu are prieteni, sa faca rost de ei! Day 83! 83th letter!

img-20170123-wa0000

Cand nu-ti este dat sa faci ceva, roaga-te sa ai prieteni ca ai mei, care sa nu se lase si sa nu cedeze.

Sa va povestesc! Vineri dimineata, devreme, 5:40 prima alarma. Ma uit crucis la ceas si ma cert cu el sa ma mai lase 10 minute, pe principiul „ten more minutes, mun!”.

Ma ridic din pat, ma uit la troller-ul mare din fata patului si parca il aud cum imi sopteste sa trec pe modulul de vacanta si, in niciun caz, nu mai am timp sa lenevesc. Ma spal pe fata si pe dinti, mai analizez cate ceva in oglinda si ma apuc de imbracat.

Sa ne intelegem. Sunt cel mai organizat om, in majoritatea timpului. Imi pregatesc hainele de seara, stiu clar ce si cum voi imbraca in vacanta, toate sunt puse la locul lor si pe categorii. Sunt, deci, gata relativ repede. Ma suna o prietena, este deja in taxi, in drum spre aeroport. Ma uit la ceas, e 6:20. Devreme inca. Ii spun ca incep sa caut taxi in cateva minute. Final touch si sunt gata.

Doar ca nu stiam ce o sa ma astepte. Deschid aplicatia de taxi. Si caut. Si iar caut. Si nimic. 6:30 deja. Niciun taxi in zona. Ma rog, niciunul care sa se deplaseze pana la adresa. Caut iar si iar. Fara succes. Sun la prima companie. Niciun taxi. Sun la a doua. La fel.

Deja e tarziu. Sansele sa ajung la aeroport la timp se micsoreaza considerabil. Imi iau inima in dinti si viata in troller si ies in fata blocului. Nimic prin zona. Pornesc aplicatia si plec spre strada principala. Acolo e o statie de taxi. Gasesc sigur.

Ajung intr-un final, cu o mana inghetata care cauta continuu o cursa si cu un troller tarat prin toata zapada. 2 taxi-uri. Ma mai linistesc putin. Ma indrept catre unul, imi face semn ca nu e liber. Really, si semnul de deasupra de ce e verde? Ma indrept catre celalalt, e deja langa masina si pare bucuros sa ma duca la aeroport. Ma uit pe portiera si imi piere mie cheful: Fly Taxi. Minunat. Ii multumesc, dar, din principiu, nu dau 3,5 ron pe km. Incepe sa se agite, iar eu fac ochii mari cand aud teoria batului de chibrit despre cum astept eu curse de taxi low cost in loc sa ma preocup sa ajung la aeroport. Il las in pace in lumea lui si imi vad de cautatul unui taxi normal.

Vineri m-au stiut toate aplicatiile, toate companiile de taxi si toti soferii de uber, probabil. Nimic. Deja renuntasem. 7:15 nu este o ora buna sa ajungi in 40 de minute la aeroport.

In fata mea opreste un taxi. Un domn mai degraba bunic, cu un logan mai degraba de dus la casat. Il intreb daca ma duce la aeroport, ezita o secunda, apoi confirma. Ma urc repede, iau troller-ul cu mine pentru ca portbagajul era inghetat si pornim. Mi-ar fi placut sa pot sa zbor. Sau macar sa pot sa conduc eu. Il las un minut si il rog sa o ia pe cel mai scurt drum, intrucat in 30 de minute se inchide check-in-ul. Imi spune ca nu prea am sanse sa ajung. Calm si relaxat.

Trec instant prin toate starile si ma rog sa nu aiba dreptate. Si ma mai rog sa dispara toate masinile de pe strada si sa vad toate semafoarele verzi. Nu e asa. Sunt multe semafoare rosii si multe masini pe strada. Oamenii merg la birou, ce le pasa lor ca eu plec in vacanta?

Vinerea trecuta am trait cea mai rea jumatate de ora din viata mea. Am facut cele mai multe planuri de urgenta si am spus cele mai multe rugaciuni.

Cand am ajuns la Arcul de Triumf, mai erau 10 minute pana aveam sa nu mai pot face nimic. Am primit mesajul „unde ai ajuns” de 10 ori cel putin. Ajunsesem departe, dar nu suficient de departe. Ma uitam la ceasul din bordul loganului ca si cum, daca il pierdeam din privire, avea sa fuga. 7:54. Otopeni. Ii spun soferului ca asta este minutul decisiv si imi doresc foarte tare sa ajung intr-un minut la casa cu numarul 78. Fix in fata ei sa fiu intr-un minut. Inchid ochii si astept sa imi spuna ca am ajuns. Aud cum ma intreaba unde vreau sa ma lase, vad terminalul de plecari in fata mea si ma uit la ceas. 7:56. Ii las 50 de lei din tot sufletul (nu cred ca am mai dat atatia bani peste valoarea cursei, vreodata) si cobor repede. Alerg. Identific culoarul cu 78 si vad 6 maini agitate, care imi fac semn sa vin mai repede.

Dragilor, cine nu are prieteni, sa faca rost de ei. Si sa-i caute pe cei de calitate. Prietenele mele au fost cele mai tari. Angajatul BlueAir pesemne ca nu a avut nicio sansa sa inchida cursa la 7:55. Am predat troller-ul si am mers mai departe.

Si ziua nu s-a terminat cu asta, asta a fost doar inceputul…

This holiday, though, rocked! Iar prietenele mele sunt cele mai tari! ❣👍

Publicat de

File de viata! Povesti despre oameni reali! Iubiri impartasite! Sau nu! Lectii! Asumari! Prin viata noastra trec oameni! Unii raman, altii nu! Cei care raman sunt aici! Si tot aici sunt, mai ales, cei care nu raman! Keep it real, babe! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.