Ingerul de la etajul 6

img-20161118-wa0000

Aseara am cunoscut un inger. O doamna cu sufletul atat de mare incat e o reala placere sa o asculti. In unii oameni exista foarte multa bunatate, pasiune si angajament. Si asta se vede in ochii lor.

Nu o cunosteam pe Roxana. Stiam doar ce face si cat lupta pentru lucrurile in care crede. Ne-am dat intalnire si stiam ca o sa o recunosc dupa puloverul gri si esarfa in carouri. Cand am ajuns in fata ei si si-a ridicat privirea din telefon, m-au trecut fiori. Ochii ei albastri si calzi stiu multe povesti. Stiu multe drame. Au vazut multa suferinta. Dar au vazut si fericire. Si speranta.

Nici nu mi-am dat seama cand a trecut o ora si jumatate. Am vorbit despre fapte bune si despre ajutor. Si despre suferinta extrema si despre drame. Ale unor copii! Ale unor suflete pe care Dumnezeu le testeaza. Am vorbit despre niste boli despre care majoritatea parintilor nu vor sa vorbeasca. Pentru ca nu pot sa accepte. Si singurele momente in care nu m-a privit in ochi au fost acelea in care suferinta din poveste a fost atat de mare incat, probabil, ar fi simtit ca ma sperie.

Imi place sa ii spun „Ingerul de la etajul 6” pentru ca are grija, lupta si face tot ce e omeneste posibil pentru copiii cu cancer si leucemie internati la Spitalul Fundeni, pe etajele 6 si 7 si la Spitalul de Oncologie Fundeni, la parter. Roxana face parte din Asociatia P.A.V.E.L si ei sunt cei care aduc zambetul pe fata micutilor greu incercati de soarta si familiilor lor. Si sunt multi si, din pacate, majoritatea au nevoie de foarte mult ajutor.

Medicamentele sunt vitale, sunt foarte scumpe si nu toate familiile si le permit. Si nu vreau sa imi imaginez ce e in sufletul unui parinte caruia i se spune ca exista speranta pentru copilul lui doar daca face un tratament de mii de euro. Nu vreau sa imi imaginez ce e in sufletul unui parinte care isi vede puiul de om de nici un an pe un pat de spital, cu branula in mana lui mica, fara sa stie si sa inteleaga de ce lumea lui e limitata la o camera alba cu multe paturi.

Sunt la Fundeni cam 120 de copii, in ambele sectii, si tot atatea mame. Si ei, toti, au nevoie permanent de ajutor. Pentru ca nu mai au decat speranta si trag cu dintii de ea. Cu rugaciuni si orice altceva ii putem ajuta noi. Ca sa le ridicam moralul, ca sa nu se simta abandonati, ca sa nu simta ca lupta singuri cu o soarta mult prea grea.

Stiu multi oameni si stiu ca multi dintre ei ar vrea sa ajute. Dar nu au incredere. Nu cred povestea, nu cred realitatea cazului, nu cred ca ajutorul lor ajunge acolo unde trebuie.

Tuturor acelor oameni eu le spun sa creada in mine. Si sa intinda o mana de ajutor. Atat cat pot. Am citit undeva un lucru care mi se pare extrem de adevarat : „Nimeni nu a devenit niciodata sarac pentru ca a daruit”.

Haideti sa intindem o mana de ajutor unor oameni care au nevoie disperata de orice : medicamente, alimente, hainute, rechizite, jucarii, bani pentru analize si tratamente costisitoare, sfaturi si maini calde care sa le transmita ca totul va fi bine, in final.

Daca puterea unui om poate fi mare, puterea mai multor oameni poate fi infinita pentru cei carora le-a mai ramas doar speranta!

Cu bine si drag,

Ra Lu ❤

Publicat de

File de viata! Povesti despre oameni reali! Iubiri impartasite! Sau nu! Lectii! Asumari! Prin viata noastra trec oameni! Unii raman, altii nu! Cei care raman sunt aici! Si tot aici sunt, mai ales, cei care nu raman! Keep it real, babe! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.