As vrea …

Sa fiu puternica!

Sa nu ma doara!

Sa nu am nevoie de nimic!

Sa dau!

Dar eu? De mine cine are grija? Cand ma doare, cine e acolo sa ma mangaie? Cine ma protejeaza? Cine are grija sa fiu bine?

Despre lei se spune ca poarta mandala sacrificiului. Si e probabil cel mai greu lucru. Nu! Cel mai greu lucru e sa duci o cruce in spate! Nu ni se da mai mult decat putem duce. Si daca e greu inseamna ca putem mai mult de atat.

Dar ce faci cu singuratatea? Cum o stergi din ochi? O ascunzi! Putini o vad cu adevarat. Si putini sunt acolo pentru tine. Si, in general, nu sunt cei pentru care tu ai fost acolo. Ai fi tentat sa spui ca nu e corect. Poate ca nu. Dar viata adevarata nu e despre a da. E despre a da fara sa primesti ceva in schimb. Asta ar fi definitia iubirii neconditionate.

IMG-20161019-WA0000.jpg

Am vazut oameni cazuti, am vazut oameni triumfand, am vazut oameni care au vrut sa iasa din zona de confort si sa-si testeze limitele. Am fost langa ei, asa s-a nimerit. I-am tinut de mana sau le-am dat un sfat. Au inteles? Poate ca da, sigur nu! Pentru ca este extrem de greu sa nu gandesti in limitari. Suntem invatati de mici cu limite, de timp, de viata, de sentimente. Suntem generatia care a primit un „bravo” doar la ceva extraordinar, ni s-a aratat iubire doar cand dormeam, ca sa nu ni se urce la cap. Asta nu e lumea mea, e o lume stricata.

Vreau o lume a mea, in care oamenii sunt sinceri, loiali, gandesc frumos si nu le e frica sa te tina de mana, sa te imbratiseze sincer si sa ramana langa tine in tacere. Si in care aleg sa nu traiasca superficial si fac ceva pentru sufletele lor. Oricine iti poate incalzi patul. Dar cati oameni care iti incalzesc inima ai intalnit in viata? Cator oameni le-ai simtit cu adevarat caldura?

I was broken! Am atins limita de jos a suferintei. Am fost acolo, am privit-o in ochi pret de o secunda si m-am ridicat. A fost cel mai bun lucru pe care l-am facut pentru mine. Si am obosit. Si acum imi simt singuratatea pe umeri. E ca si cum suferinta isi vrea tributul. E ca si cum se intoarce sa-si bata joc si sa-mi arate ca poate. Si daca a doua oara n-o sa mai pot sa ma ridic? Sau daca o sa devin atat de dura incat o sa ratez toti oamenii buni care o sa-mi iasa in cale ca sa ma tina de mana.

Nu ma intereseaza cand o sa mor. Dar ma intereseaza sa traiesc frumos pana atunci. Vreau sa nu devin de piatra. Vreau sa simt, sa rad, sa ma bucur si sa fie liniste.

Liniste si tu! Sa ma strangi la piept si sa imi spui ca ne e bine. Sa te simt si sa stiu ca esti cel mai bun lucru pentru care a meritat sa astept. Sa iti simt bataile inimii si sa nu mai aud nimic din jur.

Cum stergi singuratatea din ochi?

Publicat de

File de viata! Povesti despre oameni reali! Iubiri impartasite! Sau nu! Lectii! Asumari! Prin viata noastra trec oameni! Unii raman, altii nu! Cei care raman sunt aici! Si tot aici sunt, mai ales, cei care nu raman! Keep it real, babe! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.