Ce faci cu tot ce simti?

Cum faci sa nu te mai gandesti? Da, mergi mai departe, traiesti si faci tot ce faceai si pana acum. Dar cum faci sa nu te mai gandesti?

Cateodata as vrea ca mintea mea sa fie o tabla pe care sa pot sa o sterg cu buretele din cand in cand si sa ramana goala. Sa nu mai existe niciun gand, sa nu mai am nicio imagine, sa nu-mi mai amintesc nimic. Si sa ma intorc la copilarie, la sinceritate si la fidelitate. Si la sentimentul de protectie si de ocrotire pe care, ca adulti, il pierdem.

Si as mai vrea sa nu mai caut. Sa ma opresc din a acorda credit oamenilor si din a crede ca sunt mai mult decat ceea ce sunt. Ne indragostim de potentialul unor oameni care au destine mai grele ca alea noastre. Sau poate ne indragostim de tragedia din destinul lor?

Eu vreau povestea! Eu vreau linistea copilariei inapoi. Vreau dragostea pura, neconditionata, sincera. Vreau sarutul pe frunte care face cat 100 de lucruri pe care le traiesti ca adult, vreau imbratisarea calda care imi da lumea peste cap, vreau sinceritatea ochilor care ma inteleg fara sa vorbesc. Eu vreau totul si in lumea in care traim totul meu e nimic.

Nu vreau sa ma uit in urma si sa traiesc in trecut. Vreau sa traiesc minunat in prezent, vreau oameni fericiti, vreau liniste.

Cum fac sa nu mai am ganduri si sa le eliberez pe toate? Cum fac sa imi golesc mintea de sentimente si cum fac sa nu le mai las sa ma domine? Nu vreau sa nu mai simt, vreau detasarea aia care te duce catre neconditionat, care nu te macina si care nu te domina.

Sunt atat de mica, intr-o lume atat de mare si acum  ma simt ca o sticla sparta in 1000 de bucatele! Si poate doar noaptea imi va aduna franturile si le va lipi la loc!

Oare o sa fiu tot eu? Ce fac cu tot ce simt?